Mi-am luat Asics Stormer 2
După experienţa nefericită pe care am avut-o cu Adidas Neo Cloudfoam, pe care nu-i recomand, căci se rup prea repede, m-am reorientat şi mi-am cumpărat o altă pereche de pantofi…
După experienţa nefericită pe care am avut-o cu Adidas Neo Cloudfoam, pe care nu-i recomand, căci se rup prea repede, m-am reorientat şi mi-am cumpărat o altă pereche de pantofi…
La şase luni de la achiziţie au început să se rupă, în condiţiile în care am alergat cu ei mai puţin de 500 km.
Avem o veste extraordinară, care se datorează unei sportive de excepţie, tânăra Andrea Miklos, care a câştigat ieri medalia de argint la proba de 400 de metri de la Campionatele…
Vreau să vă recomand un articol pe care l-am citit de curând, în care veţi descoperi informaţii ştiinţifice despre efectele alergării asupra inimii pe termen scurt, dar şi pe termen…
Bucharest Half Marathon 2018 - a fost o cursă cu palpitaţii, pentru că timp de aproape 20 de minute am crezut cu o inocenţă lipsită de orice realitate că voi…
Duminică, 29 aprilie, am participat la Băneasa Forest Run, concurs aflat la prima ediţie, care a luat naştere prin desprinderea de Băneasa Trail Run, rebranduit în Băneasa Race.
Dacă nu ţi-ai făcut încă planul de competiţii la care vrei să participi anul acesta (sau în luna mai), iată câteva recomandări făcute de Biciclistul.ro. Din această listă am participat…
Duminică am alergat la Bucharest International 10K, concurs organizat de campioana olimpică la maraton Constantina Dita, unde am reuşit să obţin noi recorduri personal, de care sunt foarte mândru, pentru…
Duminică am bifat încă un concurs de alergare din cele patru pe care mi le-am programat în luna aprilie. Am fost la prima de la Băneasa Race care este, de…
Întreaga noastră familie s-a aflat în dimineaţa de sâmbătă în parcul IOR, la Crosul Campionii Sănătăţii, un concurs pe echipe, în care copiii aleargă legaţi de părinţi.
La concursul Uniqa Asigurări Bucharest 10K & Family Run am avut parte de un moment al adevărului chiar de Ziua Minciunicilor, în ceea ce priveşte evoluţia mea sportivă şi nivelul…
Cu mai puțin de două luni până la start, competiția a strâns până în prezent participanți din țări precum Bulgaria, China, Elveția, Germania, Iran, Irlanda, Israel, Italia, Marea Britanie, Mauritius,…
O să am o lună aprilie plină, cu patru concursuri de alergare, ce vor avea în comun distanța pe care am ales-o, de 10 km. Vi le recomand și vouă,…
Am observat pe LinkedIn că Oana Năstase nu mai este încă din decembrie 2017 managing director la Bucharest Running Club, asociaţia care s-a înființat în anul 2007 și care organizează…
Eu i-am înscris deja pe copiii mei și aș vrea să vă invit și pe voi să participați la “Crosul Solidarității Sportive”, în data de 24 martie 2018, la Arena…
La 38 de ani, Constantina Diță Tomescu devenea cea mai în vârstă câștigătoare a maratonului olimpic din toate timpurile: a trecut prima linia de finish, La Beijing, în 2008, după…