Femeile au reuşit, vor avea un mic Tur al Franţei
Organizatorii Turului Franţei au anunţat că va exista o cursă de ciclism pentru femei, de o singură zi, care va coincide cu ultima zi din Turul Franţei din acest an.
Organizatorii Turului Franţei au anunţat că va exista o cursă de ciclism pentru femei, de o singură zi, care va coincide cu ultima zi din Turul Franţei din acest an.
Nicolae Plugaru este unul dintre preşedinţii Federaţiei Române de Ciclism (mai e şi Eduard Novak). Spun că este unul dintre ei, pentru că Federaţia Română de Ciclism se află într-o…
Înscrierea la The Color Run încă mai poate fi făcută cu taxa redusă, până în data de 3 februarie, ora 23:59, au anunţat organizatorii.
Federaţia Română de Ciclism are şef? Da, sigur că are, numai că nu prea ştie nimeni cine este. Există, pe de o parte, Eduard Novak, iar pe de altă parte…
22 de echipe vor participa în Turul Franţei anul acesta. Patru dintre ele sunt invitate de către organizatori.
Maratonul Vinului, unul dintre concursurile de mountain bike care-mi sunt foarte dragi, va avea loc în data de 8 iunie. Pică într-o zi de duminică.
Vrei să ştii cum să devii un adevărat ciclist? Vrei să cunoşti toate secretele acestui sport? Vrei să te uiţi şi tu superior către începători, să le zâmbeşti îngăduitor?
Clubul Sportiv BikeXpert va organiza în data de 6 septembrie 2014 un nou concurs de mountain bike, numit BikeXpert Alpine Challenge. Startul şi finish-ul vor avea loc în oraşul Pucioasa,…
Am participat la Gerar 2014, un concurs de semimaraton desfăşurat pe ninsoare şi vânt.
Copenhagen Wheel este o roată de bicicletă cu motor inclus, care se conectează la smartphone şi care te ajută la pedalat, când îţi este mai greu.
Felt a anunţat săptămâna trecută noua echipă de MTB pentru sezonul 2014, cea mai mare şi cea mai puternică de până acum.
De ce ar trebui să-mi pese dacă există piste pentru biciclişti? Recunosc, sunt egoist. Nu-mi pasă că există oameni cărora le este frică să circule cu bicicleta pe stradă.
La Federaţia Română de Ciclism e cam haos, ba avem preşedinte, ba nu avem, ba avem site, ba nu avem. Nu există (cel puţin la nivel public) o strategie.
Rose România va fi condusă de Alex Ciocan, iar business-ul se va desfăşura doar online.
Azi dimineaţă s-au deschis înscrierile la Winter Tri Challenge, primul concurs de triatlon din 2014 şi, de altfel, primul concurs la care particip în acest an.
Anul acesta voi debuta la un concurs de alergare offroad, iar acela va fi Semimaraton Braşov Intersport.