Turul Franţei a început cum nu se putea mai spectaculos
S-au consumat doar două etape din Turul Franţei, iar competiţia a debutat cum nu se putea mai spectaculos.
227 results found
S-au consumat doar două etape din Turul Franţei, iar competiţia a debutat cum nu se putea mai spectaculos.
Stop m-am înnoit! M-am ales de curând cu un dispozitiv GPS special dedicat bicicliştilor, Mio Cyclo 505, şi de-abia aştept…
Blogal Initiative m-a invitat să scriu un articol despre ce aş face cu o tabletă Samsung Galaxy Tab 4, în…
A fost zăpuşeală sâmbătă, încă de dimineaţă, şi nu pot fi decât mulţumit că am participat la proba scurtă (sprint)…
Publicăm o miniserie de articole despre cum trebuie planificate antrenamentele, la nivel anual, dar şi săptămânal, cum trebuie desăşurat un…
Organizatorii celei mai cunoscute competiţii de ciclism din lume, Turul Franţei, au anunţat echipele care vor participa anul acesta, în…
Alexander Kristoff (Katusha) a câștigat cea de-a doua sa etapă din Turul Franței, după ce a reușit să câștige sprintul…
Cine s-ar fi aşteptat ca în etapa a 5-a din Turul Franţei fostul campion, Chris Froome, să abandoneze? Cine s-ar…
Andy Schleck are impresia că mai poate. Vezi urcările cheie din Turul Franţei. Bradley Wiggins vrea să-şi ia zborul de…
Cum a fost la Herbalife Triathlon Buftea, un concurs în care mi-am pierdut temporar memoria, la ciclism, dar în care…
Acum e la modă brăţara fitness, care îţi măsoară caloriile arse, numărul de paşi, distanţa parcursă şi ritmul cardiac. Unele…
Duminică am participat la cel mai mare concurs din Estul Europei, Prima Evadare, unde m-am clasat pe locul 333 din…
Wings For Life World Run. Gom jabbar până la kilometrul 23,5 km, moment în care suferinţa a încetat. M-am clasat…
Alberto Contador a câştigat Turul Ţării Basce (Vuelta al Pais Vasco), după ce în ultima etapă, de contratimp, a scos…
Nu mă aşteptam ca WinterTri Challenge să fie un concurs uşor, chiar dacă în ultimele cinci luni am alergat aproape…
Povestea este simplă: acum aproape doi ani mi-am cumpărat un ceas Garmin Forerunner 110 de la Decathon România. Mi s-a…