Carpathian MTB Epic aduce la start campioni internaţionali
Cea de a doua ediție a Carpathian MTB Epic, competiție multi-etapă de ciclism montan, acreditată UCI, se anunță a fi extrem de intensă și cu o concurență de top. Nume…
Cea de a doua ediție a Carpathian MTB Epic, competiție multi-etapă de ciclism montan, acreditată UCI, se anunță a fi extrem de intensă și cu o concurență de top. Nume…
Am ajuns la concluzia că magazinele de biciclete din România se cam feresc să afişeze în specificaţiile lor greutatea, un detaliu care mi se pare important şi pe care cred…
Urmăreşte un documentar emoţionant despre Tim Don, deţinătorul recordului mondial Ironman, care a avut un accident de maşină, şi-a rupt gâtul, dar şi-a revenit incredibil, iar şase luni mai târziu…
Florin Ioniţă a alergat 225,98 km la Campionatele Europene de alergare de 24 ore, obţinând astfel cea mai bună clasare din delegaţia României, compusă din nouă sportivi.
În anul de graţie 2018, la cea de-a 10-a ediţie de Prima Evadare, am reuşit cel mai bun rezultat din toate participările mele de până acum. Am avut record personal…
Am stat de vorbă cu Florentina Moraru, kinetoterapeută la Provita, de la care am beneficiat de o şedinţă de masaj sportiv la Prima Evadare.
Vin concursurile de triatlon peste noi, aşa că e bine să ştim ce înseamnă carboloading înainte de o competiţie.
Prin intermediul Biciclistul.ro vă puteţi înscrie la Pegas Triatlon Buftea cu o reducere de 10%, folosind codul biciclistul.ro în formularul de înscriere la secţiunea cod de reducere. Am făcut şi…
Vreau să vă recomand un articol pe care l-am citit de curând, în care veţi descoperi informaţii ştiinţifice despre efectele alergării asupra inimii pe termen scurt, dar şi pe termen…
Caut de mult timp o ofertă bună la un plutitor pentru înot în ape deschise. În engleză se numesc "safety buoy" şi sunt nişte plute gonflabile, în culori ţipătoare, care…
Bucharest Half Marathon 2018 - a fost o cursă cu palpitaţii, pentru că timp de aproape 20 de minute am crezut cu o inocenţă lipsită de orice realitate că voi…
Au fost multe competiţii sportive în weekendul ce tocmai a trecut, iată ce am urmărit eu.
Că tot avem semimaratonul Bucureşti duminică, Mihai Vigariu s-a gândit să vorbească despre ce trebuie şi ce nu trebuie să mâncăm înaintea semimaratonului (poate fi la fel de bine şi…
În ultimul timp am observat tot mai multe anunţuri de vânzare de biciclete MTB cu roţi de 26 de inch. Gata, a apus şi în România dorinţa de a avea…
Împreună cu Mihai Vigariu, unul dintre cei mai în formă triatlonişti români amatori, dăm drumul la o rubrică nouă, "Pastila lui Vigariu", prin intermediul căreia Mihai va oferi tips&tricks legate…
Antoanela Manac a reuşit să aducă României prima medalie la o Cupă Continentală de triatlon, după ce a trecut linia de finish pe locul 3 la Yasmine Hammamet ATU Sprint…