Am zburdat pe lângă lac și-am crăpat mai sus pe deal
Vineri seară am fost la concurs, în parcul IOR, la prima ediție a Bucharest After9Cross, o competiție marca Runfest, platformă coordonată de MPG. Am luat startul după ora 21.30, alături…
Vineri seară am fost la concurs, în parcul IOR, la prima ediție a Bucharest After9Cross, o competiție marca Runfest, platformă coordonată de MPG. Am luat startul după ora 21.30, alături…
"La Rio am ca obiectiv clasarea în top 20", a declarat maratonistul Marius Ionescu pentru Biciclistul.ro.
Ediția de toamnă a concursului Băneasa Autumn Trail Run va avea loc în data de 18 septembrie, iar până în prezent s-au înscriș deja 300 de alergători.
Mai țineți minte când vă spuneam că o să fie un concurs de alergare pe timp de noapte în IOR? Se numește Bucharest After9Cross, e organizat de MPG, aceeași care…
Maratonul Olteniei este unul dintre cele mai provocatoare concursuri sportive la care am participat în ultimii doi ani, pentru că am concurat atât la proba de mountain bike, cât și…
Maratonul Internațional București, ajuns la a noua ediție, va avea loc așa cum a fost stabilit, în perioada 8-9 octombrie, cu start și finish în Piața Constituției, conform agendei anunțate…
Acum vreo doi sau trei ani, nu mai țin minte exact, pe când alergam semimaratonul București, am avut un partener de traseu mai puțin obișnuit: un alergător costumat într-o veveriță…
Peste fix o lună va avea loc Bucharest After9Cross, un concurs de alergare pe timp de noapte în parcul IOR, care va începe la ora 21.00. Va fi show, lumini,…
Aseară m-am dus să alerg în jurul Arenei Naționale, cât erau copiii la antrenamentul de înot, și m-am întâlnit cu nimeni altul decât Ciprian Bălănescu, campion național la triatlon de…
Au început înscrierile la Maratonul Olteniei 2016, un dublu concurs, de trail running și MTB cross-country, ce va avea loc în perioada 27-28 august, în Râmnicu Vâlcea.
Ultramaratonistul Radu Milea a alergat 174,9 km în 24 de ore, în parcul Herăstrău, în încercarea de a stabili un record național. Sportivul bucureștean de 27 de ani a parcurs…
Cineva a măsurat "aproape oficial" tura, iar rezultatul obținut este fix cel pe care l-am anunțat și în titlu: 3184 de metri.
Florin Ioniță a reușit o performanță senzațională la Ultrabalaton, unde a obținut locul 1, după ce a alergat 220 km în 23h05'.
Ieri am alergat la semimaratonul București, unde am scos un rezultat decent, dar cu mult mai slab decât recordul meu personal, pe care n-am mai reușit să-l dobor din 2014.
Kenyanul Birech Cosmas Jairus Kipchoge a câștigat Semimaratonul București, cu timpul de 01:02:30. Pe locurile doi și trei au venit tot niște kenieni, Makau Nicholas Mulinge, cu timpul de 01:02:52,…
Pe Ionela Muscalu am cunoscut-o anul trecut, la Wings For Life World Run, un concurs de alergare desfăşurat la nivel global, cu startul simultan al curselor în toate ţările în…